MUZICA - FACTOR IMPORTANT ÎN DEZVOLTAREA COGNITIVĂ INTRAUTERINĂ

Authors

  • Tatiana Hilca Universitatea Națională de Muzică București Author

Keywords:

vibrație, sunet, inteligență muzicală, fetus, învățare

Abstract

Prezenta lucrare vine să examineze din prisma cercetărilor realizate, influențele muzicii asupra fătului și beneficiile pe care muzica le aduce dezvoltării ființei umane. Obiectivul final al oricăror cercetări științifice de acest gen fiind acela de a crea o persoană completă din punct de vedere fizic, emoțional, intelectual și spirirtual; lucrarea se dorește astfel a fi un nou semnal de alarmă asupra influenței muzicii asupra creierului uman, în special în primele zile de viață după concepție. Simțul auditiv este nu numai unul dintre cele mai dezvoltate simțuri până la naștere dar este și unul dintre simțurile care contribuie într-o mare măsură la dezvoltarea și maturizarea sistemului nervos. Relevarea importanței efectelor muzicii asupra fătului se intrevede cu atât mai necesară cu cât domeniul rămâne deschis noilor descoperiri.

Downloads

Published

2026-02-11