CASA CA TEXTILĂ POROASĂ

Abstract

Mijlocitor între ființa umană și exterioritate, învelișul casei reprezintă stratul permeabil sau, dimpotrivă, opac, scare decide gradul de continuitate senzorială și perceptivă între înauntru/ înafară. Veșmântul rezidențial devine un mijloc prin care se realizează reglarea și auto-reglarea indivizilor față de mediul extern și intern. Osmoza interior/ exterior este cu atât mai importantă cu cât satisfacția rezidenților depinde de felul în care învelișul, ca prim strat protector, se întâlnește cu nevoile și necesitățile lor de contact și permeabilitate față de exterior. Aceste expectanțe, individuale și colective deopotrivă, comportă variațiuni extrem de mari în funcție de contextul cultural, geografic, socio-economic și temporal în care este plasată locuirea. De-a lungul timpului, cele două tipuri de relații ale omului cu corpul său și implicit cu locuirea (varianta holistă și varianta individualistă) au furnizat două modele ontologice, plasate la extreme, care referențializează diferit coaja rezidențială în raport cu omul și cu lumea înconjurătoare.