DISPLAY versus CARTE

Authors

  • Daniela Chiorean Author

Keywords:

Noile media, internet, carte, display, reţele de socializare

Abstract

Omul civilizaţiei contemporane este martorul, dar şi subiectul care suportă consecinţele ciocnirii dintre două sisteme culturale gigantice, şi depinde de el, respectiv de conştientizarea acestei situaţii, pentru ca efectele acestei ciocniri să nu fie catastrofale. Deoarece, de această dată, acesta îşi poate asuma responsabilitatea activă pentru generarea unei interacţiuni armonioase între tehnologiile sale, restabilind astfel echilibrul senzoriumului său. Am putea concepe fiinţa umană ca fiind perpetuu implicată într-un proces dialectic de metabolism cultural: îşi exteriorizează simţurile sale sub forma diferitelor tehnologii sau mijloace de comunicare şi le interiorizează apoi în scopul menţinerii echilibrului dintre simţuri. Astfel, instrumentele de lucru transformă lumea şi raportul omului cu lumea. Ecranele nu sunt cărţi, povestirea unui algoritm formal nu mai este cel al naraţiunii discursive.

Downloads

Published

2026-02-11