REPERE ANALITICE ÎN CREAŢIA LUI ANTOINE BUSNOIS (1430 -1492)

Abstract

Şcoala franco – flamandă constituie un racord între coordonatele specifice Evului Mediu târziu (tipul scriiturii polifonice în care părţile diferă mult una de cealaltă, fiecare având funcţia sa structurală). și trăsăturile caracteristice Renașterii (precum stilul internaţional care s-a dezvoltat ca urmare a difuziunii muzicienilor franco-flamanzi de pe întreg teritoriul european, iar în ceea ce privește structura, egalitatea tot mai sporită a părţilor constitutive). Prima generaţie este cunoscută şi sub denumirea de Şcoala Burgundă. Demersul analitic merge pe traiectoria școlii de compoziţie neerlandeze, mai exact pe câteva din modalităţile de expunere artistică a lui Antoine Busnois. În muzica laică, polifoniştii flamanzi au cultivat chansona, continuând tradiţia instaurată de Machault, dar ei evită complicaţiile melodice obişnuite în Ars Nova. Busnois conferă un caracter vocal cântecului polifonic (chanson polifonique), pregătind drumul lui des Prés, care va stabili tipul cântecului polifonic, dezvoltat în veacul al XVI-lea.